Babuji Maharaj
1899 – 1983

Babuji s-a născut pe 30 aprilie 1899 în orașul Shahjahanpur (Uttar Pradesh), în nordul Indiei. Încă de la o vârstă fragedă, a simțit o chemare spre împlinirea spirituală care a umbrit toate celelalte interese.
A lucrat ca grefier la tribunalul districtual din Shahjahanpur timp de peste treizeci de ani. S-a căsătorit la nouăsprezece ani cu Bhagwati, împreună cu care a avut două fiice și patru fii. Soția sa a murit în 1949.
În iunie 1922, la douăzeci și doi de ani, l-a întâlnit pe Lalaji, care l-a recunoscut drept persoana apărută în visul său cu ani înainte – succesorul său.
Deși întâlnirile directe cu maestrul său au fost puține înainte ca Lalaji să-și părăsească trupul fizic în 1931, Babuji și-a amintit mereu de el și a mărturisit că nu poate trăi nici o secundă fără îndrumarea sa interioară.
Babuji credea că evoluția conștiinței e un drept înnăscut al fiecăruia și ar trebui oferită gratuit tuturor căutătorilor sinceri. Credea că un adevărat Guru este cel mai mare slujitor și și-a trăit viața servind pe toată lumea, indiferent de castă, religie, sex sau naționalitate. A învățat că viața materială și cea spirituală merg mână în mână, precum cele două aripi ale unei păsări, iar viața de familie e cel mai bun mediu pentru a cultiva iubirea și sacrificiul. În consecință, a simplificat și perfecționat sistemul Raja Yoga, făcându-l accesibil tuturor.
Îi sfătuia pe cei care îl urmau să nu se descurajeze din cauza propriilor defecte, ci să renunțe la greșeli hotărând să nu le mai repete. Le amintea că în prezent ne formăm caracterul și, astfel, ne creăm un viitor mai luminos.
Babuji era, prin natura sa, profund umil și avea o credință imensă în maestrul său. Era convins că toți căutătorii, din orice cultură, vor îmbrățișa practicile simple și eficiente pe care le oferea. În 1972, a dus metoda Heartfulness în Europa și America, însoțit de Shri Parthasarathi Rajagopalachari din Chennai. Parthasarathi, cunoscut celor apropiați drept Chariji, a fost ales ulterior să îi succeadă lui Babuji ca al treilea maestru în tradiția Heartfulness.